Suceava Ta
Cum pot face 6 oameni fericiti in acelasi timp?….ei bine, se ia una bucata sofer ce se crede „Miki Lauda”, ii dai o masina de leasing cu peste 100 cp si il lasi liber prin Suceava. Ei bine, s-ar putea sa nu-i faca tocmai fericiti pe ceilalti, insa o „bucurie” cu ghilimelele de rigoare, tot reuseste.
Duminica 2 mai 2010, am fost martor la consecintele sofatului de proasta calitate. Un individ, posesor al unui Peugeot rosu, in timp ce se deplasa cu viteza de croaziera urbana pe bulevardul George Enescu din Suceava ( adica cu peste 60 km/h), s-a speria speriat dintr-o data in timpul deplasarii si ca un baiat cuminte si/a parcat masina.
Altfel spus, in timp ce venea de pe Marasesti si se indrepata spre Obcini, conducatorul masinii frantuzesti se afla pe banda I si rula cu o viteza considerabila – spun martorii. Intamplarea si ghinionul sau a fost ca in acelasi timp, din contrasens, 2 soferi sa apeleze la „mica intelegere” si sa-l lase pe conducatorul unui Logan, sa vireze stanga, peste axul drumului (n.r. in zona aceasta manevra este permisa). Astfel, dintr-o data, conducatorul Peugeot-ului s-a trezit cu „botul” Loganului in fata, clipa in care s-a speriat si a tras de volan dreapta, intrand in parcarea de la „Curcubeu”, prin gardul de protectie al acesteia. Nenorocirea a fost c? parcarea – asa cum este si firesc – era plina de masini, pe care bolidul le-a acrosat din plin.
In total 6 masini au fost avariat in urma incidentului (n.r. inclusiv Peugeot-ul), pagubele ridicandu-se la cateva mii de lei bune. Din fericire nu se afla nici o persoana pe trotuar sau prin parcare, iar totul s-a încheiat doar cu pagube materiale.
Si astfel, toti proprietarii masinilor au devenit dintr-o data „fericiti”, mai ales cand au realizat ca RCA-ul Peugeot-ului nu acopera toate costurile de reparatie.
…………………………………………………………………………………………………………..
De`ale traficului prin Suceava!
E clar, Ceausescu nici macar nu a visat ca toti romanii vor avea masini. Daca ar fi anticipat acest lucru, probabil ca i-ar fi luat de pe umerii lui Lungu si a restului de edili suceveni, povara locurilor de parcare. Probabil ca daca Ceausescu ar fi anticipat ca masinile vor deveni un lucru de nelipsit pe langa casa suceveanului, pe sub judetul nostru ar fi fost construita o imensa parcare subterana, macar pe 2 nivele, sau blocurile ar fi fost construite si ele ceva mai aerisit.
20 de ani dupa Ceausescu, tot „prostul” are masina, macar un „remat” de Dacie, la care inca mestereste zilnic. Nu vreau sa-i jignesc pe cei ce nu au un autoturism, insa cred despre ei ca sunt de cel putin 1000 de ori mai inteligenti decat acest personaj.
Sa vi-l prezint pe „Ghita” (n.r. – am luat numele aproape la intamplare). Sarmanul este posesor al unui autoturism nemtesc, la care trebuie sa mestereasca zilnic. Ghita mai e si sofer cu experienta, adica are ceva ani de cand conduce pe ulitele satului si nimic nu-l mai surprinde in trafic. Lui Ghita i s-a dezumflat un cauciuc: a dat omul drumul la avarii, s-a dat jos din masina, dupa care a scos din portbagaj cricul, a pus 2 pietre la rotile din spate – ca nu prea tine frana de mana – si s-a apucat de treaba. Pana aici nimic neobisnuit, s-a intamplat aproape oricarui sofer, numai ca Ghita a realizat „apriori” ca nu va gasi nici un loc de parcare, in care sa schimbe roata – deoarece „nemernicul” de Ceausescu nu a facut parcari suficiente – si s-a apucat de treaba in mijlocul unei intersectii, din cartierul Zamca, din municipiul Suceava.
Poate ca nu a realizat ca nu era pe ulita, poate ca nu mai tine minte din scoala ca in intersectie nu ai voie sa stationezi, sau poate ca doar pur si simplu „il durea in cot” de toti ceilalti. Astfel Ghita a blocat intersectia timp de aproape 45 de minute, deoarece la un moment dat a realizat ca trebuie sa „mestereasca” si pe la suspensii si s-a apucat sa repare „romaneste” masina – adica folosind cu incredere ciocanul. (vezi slideshow)
Poate ca aceasta situatie ar ingrozi pe orice european, insa nu si pe suceveni, care am fost imunizati de-a lungul anilor. In stilul caracteristic, dam vina pe orice altceva numai pe noi nu, motiv pentru care scuza lui Ghita trebuie sa fie nesimtirea lui Ceausescu.
Si poate ca Ceausescu este de vina si pentru lipsa sensurilor giratorii din judet. A facut atat de putine, probabil direct proportional cu locurile de parcare, incat acum, dupa 20 de ani, sufocati de lipsa unui rond in jurul carui sa ne invartim, facem sensuri giratorii peste tot. Ba mai mult, reinventam notiunea de sens giratoriu si construim „piramide giratorii ovalizate”. Ce sunt alea? Ei bine, mergeti pana la partia de schi de la Gura Humorului si va minunati. La intersectia dintre Partia Soimul si drumul spre Voronet, exista o intersecti semnalizata prin panouri rutiere, unica in tara si poate si in lume, despre care egiptenii daca ar afla, s-ar da de ceasul mortii pentru ca nu s-au gandit ei primii.
Ei bine, cu bune si cu rele, aceasta este si Suceava TA!
Daca ai vreo sugestie, nu ezita sa ne spui la redactie@suceavapenet.ro





