Paul Vasile
No Comments

Saptămana Patimilor pentru PSD Suceava

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
pe banca la instanta

pe banca la instanta

Joia Mare va fi cu siguranță o zi pe care social democrații suceveni nu o vor uita prea curând. Au fost zile de foc pentru cei din PSD Suceava după ce aceștia s-au văzut băgați în corzi și atacați din toate direcțiile, fără să știe încă cu cine se luptă.

 

 

Doi cetățeni au făcut trei contestații care au îngenunchiat partidul și au arătat cât de neputincioși sunt în anumite situații cei din conducerea organizațiilor județene și municipale.

Miercuri s-a judecat contestația depusă de către Cioban Vasile împotriva listei pentru Consiliul Local Suceava. Cei de la Judecătoria Suceava au admis contestația, arătând în motivare că sunt mai multe tabele completate greșit, sau incomplet. În total au fost respinse de pe lista susținătorilor peste 870 de semnături.

Joi dimineață s-a judecat la aceeași instanță contestația depusă de către Blându Mircea, împotriva candidaturii dr.Tiberius Brădățan. Și în acest caz au fost respinse peste 1300 de semnături ca fiind incomplete sau greșite. Practic, numărul semnăturilor a rămas insuficient pentru a valida candidaturile la funcția de primar al Sucevei și la cele de consilieri locali.

Lovitura de grație a venit joi la orele amiezii, când același Brându Mircea a depus o a treia contestație pentru listele de susținători ai PSD pentru Consiliul Județean. Această contestație s-a judecat la Tribunalul Suceava, unde a fost respinsă ca nefondată cu drept de recurs.

Divina comedie

Spuneam că aceste contestații au băgat organizația PSD în corzi. Astăzi, pe holurile instanței, social democrații în frunte cu președintele Cătălin Nechifor și secondat de președintele organizației municipale, senatorul Ovidiu Donțu, au venit pentru a susține poziția partidului în cazul contestației listelor la CJ. Avocații lor, cât și ei habar nu aveau că la diferență de jumătate de oră, în aceeași sală de judecată, urma să se judece recursul pentru contestația depusă la listele pentru consiliul local Suceava. Au aflat de jurnaliști faptul că trebuiau să se prezinte de două ori astăzi în fața instanței, ei susținând că au fost citați de abia pentru vineri.

La apelul formulat pentru consiliul local, a fost haos. Avocații au încercat fel de fel de tertipuri pentru a invoca excepții, cerând inclusiv ca reclamantul Vasile Ciobanu să fie citat cu mandat și adus în fața instanței, deși nu există în lege un temei legal pentru acest lucru. Norocul celor de la PSD a fost mai degrabă faptul că completul de două judecătoare a fost unul favorabil și indulgent și le-a cerut apărătorilor cu subiect și predicat ce probe să depună pentru a putea avea câștig de cauză. Mai exact, le-au cerut să dovedească pentru acei susținători care nu au completat bine lista, că aceștia sunt din municipiul Suceava.

În final s-a dat un termen pentru vineri la ora 12.00, soluția finală trebuind să fie dată până la ora 14.00, cum cere procedura de urgență.

Tot mâine se va judeca și apelul privind candidatura lui Tiberius Brădățan.

Săptămâna patimilor

Dacă ar fi să judecăm biblic toată această comedie, ar trebui să vedem unde este Iuda în toată această situație. Încă de miercuri au început să se tragă săgeți otrăvite și aproape toți se bănuie între ei că ar fi în spatele acestor contestații, făcând astfel jocul adversarilor politici. Asta pentru că în acele contestații au fost indicate foarte precis anumite date, care foarte probabil vin chiar din interiorul partidului.

Întrebat despre posibile trădări și trădători, președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor a spus că cu zâmbetul pe buze că ”Iuda trăiește printre noi…”. Nechifor a încercat să îmbrace toată situația într-o aură de împăcăciune spunând că ”suntem în Săptămâna Mare, mâine e Vinera Paștelui, e punctul meu de vedere și cred că ar trebui să fim mai toleranți, dar pe de altă parte cred că justiția trebuie să-și facă datoria și trebuie să ne-o facem și noi.

Ba pe a ma-tii!

Toleranța este maximă spre zero totuși din partea social democraților. Nereușind să identifice atacatorii ci doar pionii de pe tabla de sah a politicii sucevene, senatorul Ovidiu Donțu a lansat și el un atac furibund, la adresa tuturor celorlalte partide politice. ”Am cerut la 15.45 verificarea tuturor listelor admise de BEM. Consider că pe alte liste sunt și semnături false. Am cerut în instanță repunerea în termen pentru listele validate de mai bine de 48 de ore și verificarea celor care sunt în termen”. Cu alte cuvinte Donțu cere puricarea tuturor listelor de semnături ale tuturor candidațiilor din municipiul Suceava.

Cine sunt contestatarii?

Am încercat să dăm de unul dintre cei doi contestatari. Am mers acasă la Vasile Cioban, unde după cum era de așteptat, nu l-am găsit. Era doar mama sa acasă, iar femeia ne-a spus că fiul ei a plecat încă de marți după amiază la Timișoara. O plecare neprogramată, însă nu știe nimic mai mult. Culmea este că în încercarea de identificare a imobilului unde locuiește acesta am intrat și la alte case, din greșeală. Se pare că aceeași greșeală au făcut-o și alte persoane, după cum ne-au mărturisit oamenii cărora le-am bătut la ușă. ”Au venit luni sau marți două persoane și îl căutau insistent pe acest Vasile Cioban. Au greșit ca și dumneavoastră și au mers la mai multe case. Îl căutau dar nu au vrut să spună de ce”, ne-a mărturisit un vecin. Același răspuns l-am mai aflat și din alte locuri și ne-am pus întrebarea dacă nu cumva cei care îl căutau aveau vreo contestație în mână…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>