Strada Traian Vuia, inundată de o conductă crăpată din cauza gerului
O conductă de alimentare cu apă s-a spart, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din cauza frigului, un bulevard din municipiul Suceava fiind acoperit cu apă. Pe alocuri, apa a ajuns chiar şi la jumătate de metru înălţime.
Circulaţia rutieră pe bulevardul Traian Vuia, care face legătura între centrul oraşului şi cartierul Iţcani, a fost închisă începând de duminică dimineaţă, în jurul orei 8.00, traficul fiind deviat pe rute ocolitoare.
Firma de salubrizare Rosal a intervenit cu şase autospeciale pentru a degaja drumul de apă în timp ce echipe de intervenţie de la operatorul de apă şi canalizare al municipiului Suceava au oprit alimentarea cu apă pe conductă şi au încercat să desfunde canalizarea.
Din cauza avariei, câteva zeci de locuinţe şi sediile unor societăţi comerciale au rămas fără alimentare cu apă potabilă. Până la închiderea circulaţiei, un autobuz al societăţii de transport public local şi câteva autoturisme au suferit avarii din cauza apei.





