Asa ceva nu am vazut niciodata. Imi pare rau ca nu am avut un aparat foto mai performant la mine. *click to see full picture
Tweet
Guvernul a decis, miercuri, disponibilizarea a aproximativ 55.000 până la 60.000 angajaţi din sectorul public, dintre care cei mai mulţi, respectiv circa 54.000 persoane vor fi concediate din administraţia locală, iar restul din ministerele Administraţiei, Muncii, Educaţiei şi Agriculturii.
Disponibilizările de personal vor fi efectuate pe baza standardelor de cost, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
“Guvernul [...]
Ploile abundente din ultimele zile si-au luat tributul si in municipiul Suceava. Pe strazile Liliacului, Depoului si Aurel Vlaicu din cartierul Itcani au avut de suferit din cauza apelor 39 de gospodarii, iar 50 de hectare de teren agricol au fost inundate. Nici gara si depoul din Itcani nu au scapat neatinse, iar primarul Lungu a apreciat ca [...]
Premierul Boc a avut parte de o surpriză în timpul vizitei sale de marţi, 29 iunie, de la Pătrăuţi. O femeia i-a leşinat în braţe, în timp ce primul ministru constata pagubele produse de inundaţii la casa acesteia.
Ei bine, în timp ce Elena Huţan îi arăta lui Boic că nu mai are pereţi la casă, [...]
Debitul râului Suceava a ajuns la peste 1000 mc/s, iar in această noapte, în jurul orei 23:00, se aşteaptă încă o viitură.
Pericolul cel mai mare este la Iţcani, acolo unde toată lumea se uită la podul de peste râu. Lăsând la o parte faptul că acest pod a devenit un punct turistic în ultimele 24 [...]
Podul peste râul Suceava de la Vereşti nu mai este circulabil. După ce acesta necesita reparaţii de ceva timp, din cauza debitului mare de apă acesta a cedat. Unul dintr piloni s-a surpat, deşi podul nu mai a fost în sarcină rutieră de luni. Practic grinzile podului s-au rupt de pe piloni, iar podul mai [...]
Suceava pare blestemată. După viiturile apocaliptice de luni, care au adus moarte, disperare şi pagube imense, astăzi ploi torenţiale, care au căzut şi două-trei ore, au lăsat jale în extrem de multe localităţi din judeţ.
Un bilanţ preliminar al pagubelor (doar cele de astăzi) emis aseară, este cutremurător.
ARBORE
Sat Clit inundat
Podul de pe DN 2K – [...]
Citeşte articolul: Cinci morţi şi pagube imense, după groaznicele inundaţii din judeţ
Tweet
Ultimele centralizări privind inundaţiile care au transformat în coşmar viaţa a mii de suceveni, efectuate în această seară, duc la concluzia clară că judeţul este devastat, cuvintele de ordine fiind panica şi groaza.
Vezi VIDEO
În primul rând, până ieri seară, cinci oameni muriseră, patru luaţi de puhoaie iar unul după ce inima i-a cedat când [...]
Ploi torenţiale, adevărate ruperi de nori, abătute de luni după-amiază asupra unei părţi a judeţului, care nu au făcut decât să pună capac precipitaţiilor care au tot căzut în ultima săptămână, au lăsat un dezastru de nedescris în urmă. Drumuri (inclusiv E 85) blocate, poduri şi podeţe distruse şi, cel mai dramatic, sute de oameni [...]